I plan to live forever. So far, so good.

Nu există un tablou mai tragic sau o suferinţă mai nimicitoare decât aceea de a vedea oprimarea fără conştiinţă a voinţei.

Probabil titlul sună puţin ciudat, însă nu este deloc ales la întâmplare, mai ales dacă se are în vedere afirmaţia că Spaţiul şi Timpul sunt relative. Totul depinde de modul în care noi le percepem. Pe deasupra, având în vedere că mintea umană este capabilă să altereze modul de percepţie al acestora, ne dăm seama că sintagma ce constituie titlul este de fapt o posibilitate reală…

În mod obişnuit, omul percepe (involuntar) mediul înconjurător într-un sistem de legi “newtoniene”. Însă, cu un efort (conştient) de voinţă, el poate să facă destul de simplu trecerea de la Universul “newtonian” la cel “relativist”. Problema care apare în acest moment nu este aceea referitoare la capacitatea lui de a o face, ci la dorinţa lui de realiza această trecere…

Fiecare dintre noi este liber să mediteze asupra acestei posibilităţi. Dar nu toţi o fac… Ceea ce înseamnă că acest aşa-numit “drept la visare” nu este folosit în totalitate. E posibil ca acest fapt să nu fie chiar aşa de grav precum este expus el aici, însă ar trebui totuşi să nu ignorăm semnul de întrebare care planează asupra faptului că persoana X preferă să se uite la episodul trei-sute-şi-ceva din “cea mai noua telenovelă sud-americană” decât să citească ceva (aici, când spun “ceva” nu mă refer la “orice”)…

Nu neg faptul că exemplul dat mai sus s-ar putea să nu fie tocmai cel potrivit, însă (cel puţin in cazul meu) el dă rezultate mai bune decât alte metode. Tocmai de aceea vreau să vă întreb de cate ori, în timp ce citeaţi o carte, aţi încercat să vă imaginaţi că aţi fi acolo, în acea lume aparent iluzorie, alături de personajele din text, şi ele o plăsmuire a imaginaţiei scriitorului?… Ei bine, în acel moment, mintea se desprinde de ceea ce noi numim Realitate, pătrunzând fie în adâncurile lumii din text, fie într-o altă lume, creată cu ajutorul imaginaţiei proprii. Momentul acela, când orice se poate întâmpla într-un interval de timp nedefinit, îl face pe acel “călător prin Timp şi Spaţiu” să devină nemuritor, chiar dacă doar pentru câteva clipe…

Cu toate acestea, mulţi preferă să se îngroape în grijile cotidiene, motivând atitudinea lor prin afirmaţia că ei nu-şi pot pierde vremea cu astfel de “activităţi”. Probabil că, între mersul după pâine la magazinul din colţ şi dusul gunoiului, nu mai găsesc timpul necesar să-şi exercite acest “drept la visare”… Cu speranţa că am elucidat “misterul” ce se ascundea în spatele titlului, şi cu îndemnul de a continua să “visaţi”, deoarece alţii nu o pot face în locul vostru, vă urez să deveniţi nemuritori, chiar şi pentru o zi…