I plan to live forever. So far, so good.

“Călătoria, în realitate, se desfăşoară înlăuntrul nostru.” – Constantin Brâncuşi

Strada îngustă din faţa sa părea să nu se mai termine. În lumina palidă se vedeau siluetele a doi cerşetori fără adăpost aşezaţi lângă nişte cutii de carton. Noaptea făcea ca strada să aibă aspectul unui coridor din piatră… Raymond ezită timp de câteva clipe, iar apoi, ca şi cum ar fi înlăturat orice urmă de frică, începu să înainteze ferm spre bulevardul din capătul străzii. Nu se observa nici o mişcare, însă un murmur îndepărtat îi reaminti că oraşul – chiar şi noaptea – fremăta de viaţă.

Raymond nu se îndrepta spre casă, cum ar fi fost normal la ora respectivă. Simţise nevoia să iasă la o plimbare, şi asta făcuse… Indiferent de cât de departe ar fi mers, simţea că trebuie să continue. Mergea deja de două ore, când observă un individ ciudat care se uita la o sabie japoneză în fereastra unui magazin de antichităţi. Bărbatul purta o mantie lungă cu glugă, această haină conferindu-i aspectul unui călugăr din Evul Mediu. Raymond îşi aţinti privirea asupra lui timp de câteva clipe, când o senzaţie bruscă îi imprimă o umbră de îndoială faţă de normalitatea situaţiei în care se găsea. La scurt timp după aceea, bărbatul cu mantie îşi întoarse capul spre el. Raymond nu-i putu distinge faţa, deoarece tot ce se vedea sub glugă era un gol întunecat. Cu toate acestea, senzaţia stranie că bărbatul se uita drept spre el îi făcu întreg corpul să tremure…

Bărbatul cu mantie porni spre el. În timp ce stătea, privind spre străinul care se apropia, Raymond se întrebă dacă atitudinea sa era un rezultat al fricii, sau dacă rămăsese nemişcat din pură curiozitate. Acesta se opri la aproximativ doi metri de Raymond. Nici acum nu i se zărea faţa…

“Ce vrei de la mine?” întrebă Raymond pe un ton care îi trăda neliniştea.

“Eu nu am venit aici să cauzez vreun rău…” îi răspunse o voce de sub glugă, cu un accent străin neaşteptat. “Am venit să îţi aduc veşti bune…”

“Veşti bune? Dar eu nici nu te cunosc…”

“O, ba da, mă cunoşti! Dar nu eşti conştient de asta…” răspunse străinul făcând un pas spre el.

“Aş putea şti despre ce veşti e vorba?” întrebă Raymond. Urmă o pauză scurtă.

“Ochi tăi trădează o perioadă de suferinţă care va să vină… Multă durere vei îndura. Dar văd că Lumina din ochii tăi e puternică. Vei întrece prin strălucire acea stare de suferinţă… Asta e vestea pe care am să ţi-o dau…”

“Ce suferinţă? Despre ce vorbeşti?…”

“Vei afla singur când va veni timpul…” răspunse străinul. Imediat după aceea, o lumină orbitoare ieşi de sub mantia sa. Asta fu tot ceea ce observă Raymond, deoarece câteva secunde mai târziu, privea doar spre mantia cu glugă care acum zăcea în faţa sa pe trotuar. Bărbatul dispăruse.

Raymond se întoarse acasă…

Patru luni trecuseră de la straniul eveniment. Nori grei acopereau cerul, deoarece plouase fără oprire în ultimele trei zile. Raymond mergea pe stradă, când se opri brusc – se găsea în faţa magazinului de antichităţi, deoarece recunoscu sabia japoneză… Condus parcă de o fascinaţie bizară, intră în magazin…

La ieşire, Raymond ţinea sabia în mâna stângă. Nu îi era foarte clar motivul pentru care o cumpărase, însă avea sentimentul că luase decizia bună. Ceva îl făcu atunci să se uite în sus, şi observă că în stratul de nori era o spărtură care se lărgea vizibil, lăsând să se întrevadă albastrul cerului senin. Exact în mijlocul deschizăturii, el observă un punct strălucitor care părea că se măreşte. Cel mai ciudat aspect pe care Raymond îl percepu era că deschizătura se găsea chiar deasupra sa. Găsi acest lucru oarecum mulţumitor. Punctul strălucitor devenise destul de mare. Şi se apropia…

Era o sferă! Dar mai important – se îndrepta spre el. Raymond o luă la fugă, dar pe măsură ce se apropia de sol, sfera îşi schimba traiectoria pentru a-l putea urmări pe el. În câteva clipe, îl ajunse din urmă, iar Raymond fu absorbit în interiorul acesteia, ca şi cum sfera ar fi fost lichidă. Ţinea încă sabia în mâna stângă…

Imediat după ce îl “captură”, sfera deveni solidă. Era în continuare transparentă, dar devenise rece la atingere. Cu toate acestea, nu părea să-şi fi păstrat proprietăţile de mai devreme, deoarece se solidificase instantaneu după ce Raymond ajunsese înăuntru…

Fu nevoie de câteva minute pentru ca Raymond să se calmeze, dar într-un târziu reuşi, încercând ulterior să privească problema raţional. Era doar un singur lucru de care putea fi sigur: era prizonierul unei sfere… O sferă care stătea acum nemişcată în mijlocul străzii. Lumea începuse să se adune fascinată în jurul ciudatului obiect. Raymond îi putea vedea prin sferă, şi mai mult decât probabil, şi cei de afară îl puteau vedea pe el…

Primul lucru care îi trecu prin minte fu să găsească o cale de ieşire. Îşi dădu seama atunci că avea la el sabia pe care o cumpărase mai devreme. Încercă să spargă învelişul protector al sferei cu vârful sabiei. În mod surprinzător, când Raymond trase sabia înapoi, observă că partea care străpunsese sfera dispăruse, ca şi cum cineva sau ceva ar fi retezat-o. Dar nu văzu vreo dovadă a acestui lucru de partea cealaltă a sferei. Era ca şi cum lama sabiei fusese “înghiţită”. Îşi dădu seama atunci că orice putea trece prin învelişul sferei, în afară de el, şi că tot ce trecea prin sferă nu avea să mai apară de cealaltă parte.

Nu trecu mult timp pentru a afla că acelaşi lucru se întâmpla cu toate obiectele care ar fi trebuit să străpungă suprafaţa sferei din exterior, deoarece mulţimea adunată afară depunea eforturi pentru a-l scoate de acolo. În momentul în care un obiect atingea sfera, era absorbit de suprafaţa transparentă a acesteia, moment urmat de o unduire a suprafeţei sferei care se răspândea pe întreaga suprafaţă, amortizându-se treptat. Asta făcea imposibilă orice încercare de a sparge sfera din exterior…

Un gând bizar din mintea lui Raymond se transforma treptat în realitate, şi asta îl preocupa mult mai mult decât orice încercare de a scăpa… “Cum voi putea respira închis aici?! Ce-o să fac atunci când se va termina aerul?” se gândi el. Nu găsi nici un răspuns. Tulburat profund, Raymond realiză că se găsea în interiorul unui lucru pe care nu era capabil să-l înţeleagă în întregime, şi se găsea acolo pentru un motiv pe care nu îl putea descoperi singur…

Mulţimea de afară creştea simţitor. Pe lângă cei care trecuseră pe acolo din întâmplare, Raymond observă poliţia, salvarea, reprezentanţi ai posturilor de radio şi televiziune, şi chiar şi armata… Dar toate astea se întâmplau în lumea din exterior. În tot acest timp, în interiorul sferei devenea din ce în ce mai cald, iar cantitatea de oxigen scădea treptat. Raymond îşi dădu seama că nu putea să respire normal. Gânduri treceau de-a valma prin mintea lui. Trecea printr-o stare inedită… Durere. Ură. Confort. Suferinţă. Slăbiciune. Bucurie. Frică. Fericire. Moarte. Iubire.
Raymond adormi…

Când deschise ochi, văzu din nou mulţimea. Încercă să inspire adânc şi realiză uluit faptul că aerul nu numai că era respirabil, dar părea să aibă o prospeţime plăcută pe care nu o mai simţise până atunci. Era tot în interiorul sferei, dar simţi că nu are de ce să-şi facă griji în privinţa aerului…

Era ca şi cum sfera ar fi avut grijă de el. Îl proteja, îl hrănea, îi punea la dispoziţie toate elementele necesare vieţii. Nu mâncase în tot acest timp, dar nu îi era deloc foame… Pentru câteva clipe, se simţi în siguranţă…

Pustietate… Senzaţia că era singur îl copleşea, chiar dacă sute de oameni se găseau la doar câţiva metri de el, uitându-se miraţi la sfera care stătea acolo, în faţa ochilor lor… Observă că vorbeau unii cu alţii, dar nu auzea nimic. Tăcerea cuprinsese întreaga sferă. Raymond îşi aduse aminte de încercările disperate de a se adresa mulţimii din exterior, în speranţa că va fi auzit de cineva, dar îşi dăduse repede seama că aceste încercări nu îşi aveau rostul. Acum stătea acolo, singur… Sfera devenise mai mult decât o sferă; se transformase într-o închisoare… Închisoarea lui… O închisoare care avea grijă de el… O închisoare din care nu putea ieşi…

Chiar dacă mulţimea îi dădea o falsă impresie a vieţii, el ştia că acolo, în interiorul sferei, existenţa era complet diferită de orice îşi puteau imagina cei din exterior… Se simţea ca şi cum ar fi fost legat printr-o vrajă. Era condamnat să rămână acolo pentru totdeauna? Ce însemna asta?… Greşise cu ceva? Merita el tot ceea ce i se întâmpla? Sau era un drept pe care îl câştigase?…

Raymond încercă să scape de acest sentiment. Dar realiză că era incapabil, o senzaţie pe care o găsi profund dezamăgitoare. Adormi pentru a doua oară, cu senzaţia stânjenitoare că sfera începuse să se contracte…

Visa… Era primul său vis de când sfera îl transformase într-un captiv. Simţi o dorinţă arzătoare de a împiedica sfera să se contracte. Şi mai mult decât atât, simţi că dorinţa lui era de fapt o energie pe care o putea controla. Când se trezi, avu senzaţia vagă că sfera îşi mărise dimensiunile…

Era noapte, dar mulţimea de afară părea să păstreze o mărime invariabilă. Raymond nu se simţea la fel de singur ca mai devreme. Visul îl uimise. Încercă să vadă dacă dorinţa sa putea să facă sfera să-l elibereze, dar efortul său se dovedi a fi un eşec. Îşi dorea să fie liber, şi se gândea că libertatea era singurul lucru pe care sfera îl împiedica să-l atingă. Raymond începu atunci să se gândească la toate persoanele pe care le cunoştea. Le va mai vedea vreodată? Va mai vorbi cu ele?… Le va mai atinge?… Dacă nu, ce avea să se întâmple cu el?…

Acesta fu primul moment în care se gândi la viaţa sa din interiorul sferei ca fiind permanentă. Şi se simţi mulţumit cu acest gând… Nu îi era frică de ceea ce s-ar fi putut întâmpla. Nu regreta viaţa pe care o avusese în afara sferei pe cât ar fi trebuit teoretic să o facă…

Privi răsăritul. După aceea, Raymond se simţi din nou cuprins de oboseală, şi adormi pentru a treia oară…

Era înconjurat de lumină. Îşi aminti atunci de cuvintele străinului, care îi vorbise despre Lumina din ochii săi. În acel moment, se simţi protejat. Protejat de sferă, de Lumină, şi de el însuşi…

“Eram convins că vei întrece prin strălucire acea stare de suferinţă…”, se auzi o voce din neant. Era vocea străinului pe care îl întâlnise nu cu mult timp în urmă. “Bine ai venit! Acesta este locul-fără-de-întoarcere. Ai ajuns la capăt. Bucură-te acum…”

Vocea dispăru, iar lumina care îl înconjura se dizolvă treptat. Era din nou în interiorul sferei, şi acum o putea simţi peste tot în jurul său, ascultându-i fiecare dorinţă. Se uită afară, şi văzu stele. Şi undeva, nu foarte departe, văzu o altă sferă. Era o sferă albastră, strălucitoare. Era Pământul!… O stare de calm desăvârşit îl învălui. Sfera începuse să se extindă în toate direcţiile. Iar în timp ce acest lucru se întâmpla, Raymond se găsea în centrul ei… Nu atingea sfera. Nu era nevoie… Gândurile sale făceau sfera să se mişte. Iar aceasta se deplasa cu viteze uimitoare. Dar asta era dorinţa lui Raymond, şi sfera ştia… Dorinţa lui nu avea margini. Dintr-o dată, totul deveni clar: străinul, sabia, sfera, Lumina din ochii săi. O stare sublimă de beatitudine îl cuprinse…

În acel moment, deveni Stăpânul Sferei sale Infinite.

Era Liber…